Ionel Augustin
Își are locul lui, bine stabilit, undeva foarte aproape de inimile noastre. Produs al centrului de copii și juniori al clubului Dinamo, crescut într-un spirit pe care în prezent nu-l mai regăsim. O viață întreagă dedicată clubului, fotbalului românesc, în general. Nici nu știu în ce categorie sa-l încadrez. Știu doar că era extraordinar. Polivalent, abil, cu execuții fantastice.
De fapt, i-am și spus personal, intr-o discuție pe care am purtat-o cu acest idol al copilăriei, că pentru mine, adevăratele execuții prin care un atacant devine vizibil nu sunt neapărat cele din meciurile cu Inter sau Hamburg. Mie mi-a rămas în memorie golul din meciul cu Dinamo Minsk, cu acea desprindere dintre stoperii adverși, și un gol dintr-un meci pe care Dinamo l-a câștigat cu 2-1 împotriva Rapidului, în care Oneață a marcat după un,,un-doi ” cu Meri Dragnea, urmat de un voleu de manual. În astfel de faze, din punctul meu de vedere, chiar se vede adevărata calitate a unui atacant veritabil.
Sa-l ascultăm pe Oneață…
,,Nu vreau să vorbesc despre situația actuală, pentru că oricum nu ne ascultă nimeni. Lumea începe să ne uite. Despre trecut putem vorbi oricât. Dacă tot am început vreau să le spun celor ce contestă acea minunată echipă care a ajuns în semifinalele CCE, că acel parcurs nu a fost întâmplător. Jucam împreună de mai mulți ani, formam o echipă cristalizată, aveam variante de înlocuire pe orice post.
Totuși, meciul pe care l-am trăit la cea mai mare intensitate nu a fost unul din campania care ne-a dus în semifinale. A fost cel cu Inter, în care i-am eliminat și am dat și gol la București. Italienii formau o garnitură fantastică, cu jucători care doar peste câteva luni deveneau campioni mondiali cu echipa națională. A fost un moment dificil în meciul retur, la 2-1 pentru ei, atunci când ne gândeam că va fi foarte greu să întoarcem scorul în fața unei echipe italiene de top. Am reușit să ne calificam, iar asta spune ceva despre valoarea acelei echipe. Am dovedit calitate și tărie de caracter…
O altă amintire se leagă de meciul tur de pe Anfield Road, cu Liverpool, atunci când am ratat o bună șansă care putea schimba soarta calificării. Englezii erau extraordinari, dar nu putem ști ce s-ar fi întâmplat dacă acolo făceam un egal. Am făcut o preluare cu coapsa la mijlocul terenului și am scăpat spre poartă flancat de doi fundași adverși. Am ajuns în poziție de finalizare și m-am deplasat puțin spre stânga, pentru a-mi mări unghiul și a-l scoate pe Grobbelaar din cadrul porții. Am reușit asta, vedeam jumătate de poartă în față, dar, din păcate, am deschis prea mult ristul interior al piciorului drept și mingea a lovit bara…
Ar mai fi fost o șansă, pentru că mingea a ricoșat în interior, dar Țălnar nu a mai urmărit întreaga fază fiind convins că am marcat.
M-a ,,bântuit” mult timp acea ratare, pur și simplu nu puteam dormi. Noroc cu colegii, care m-au ajutat să trec peste asta…”
Impresionant, cu adevărat…! Orice comparație cu ceea ce se întâmplă în prezent, poate părea de-a dreptul jignitoare pentru acești fotbaliști de legendă.
O singură precizare: nu v-a uitat nimeni, nea Oneață…!
Multă sănătate, Maestre! Respectul nostru!
Articol scris de Dinamo Socios
